Litiaza veziculară

Odată cu ingestia alimentelor şi umplerea stomacului, vezicula biliară se contractă evacuând bila către intestinul subţire (duoden) pentru a lua parte la digestia acestora. Atunci când vezicula biliară nu funcționează corespunzător, pot apărea calculii veziculari prin precipitarea (solidificarea) sărurilor biliare.

Calculii biliari variază ca:

• aspect: galbeni când conțin mai mult colesterol, verde închis sau chiar negru când ponderea o dețin sărurile biliare;

• număr: unele persoane dezvoltă un singur calcul în timp ce la altele apar mai mulţi în același timp (de obicei de mici dimensiuni);

• mărime: de la nisip biliar până la o minge de golf.

Nu se cunoaște o cauza exactă a apariției litiazei, dar se vehiculează mai mulți factori de risc implicați:

• dieta bogată în grăsimi animale și săracă în fibre;
• sexul feminin;
• sedentarismul;
• supraponderea și obezitatea;
• prezenţa unor boli hepatice și a diabetului zaharat;
• administrarea unor medicamente care conțin estrogen (anticoncepționale orale sau terapii hormonale);
• unele intervenții chirurgicale la nivel gastrointestinal.

Litiaza veziculară se poate prezenta sub diverse forme: de la lipsa completă a simptomelor și descoperirea ei întâmplătoare, până la forme foarte zgomotoase, cu recăderi frecvente sau cu evoluție gravă.

Simptomele obișnuite sunt:

• durerea abdominală în partea superioară dreaptă a acestuia, uneori cu iradiere spre stomac sau spre spate;
• greață, vărsături;
• gust amar matinal;
• cefaleea (durerea de cap).

Unele semne sunt considerate “de alarmă”, ele sugerând evoluția către complicatii: îngălbenirea pielii și a ochilor (icter), închiderea la culoare a urinii, scaune deschise la culoare, apariția febrei și a frisoanelor.

Diagnosticul acestei afecţiuni se pune în urma examenului clinic urmat de explorări paraclinice adaptate fiecărui caz în parte precum:

• ecografia abdominală ce poate decela calculi cu dimensiuni peste 2 mm;

• radiografia abdominală pe gol atunci când se suspectează calculi radioopaci;

• tomografia computerizată sau imagistică de rezonanţă magnetică;

• colangiopancreatografia retrogradă endoscopică, ERCP, care poate evidenția și extrage calculii migrate;

• analize de sânge utile în depistarea suprainfecţiei sau a complicațiilor determinate de calculi.

Printre complicațiile ce pot apărea în evoluția litiazei veziculare enumerăm:

• inflamația veziculei biliare (colecistită);

• obstructia canalului biliar comun prin care bila ajunge în duoden (icter obstructiv) însoțită sau nu de infecția canalelor biliare (angiocolită);

• pancreatită acută, o complicaţie redutabilă, amenințătoare de viaţă;

• cancerul veziculei biliare poate apărea la pacienții cu istoric îndelungat de litiază, mai probabil în cazul calculilor mari.

Tratamentul acestei afectiuni se impune atunci când ea devine simptomatică.

Opțiunile vizate includ:

– îndepărtarea chirurgicală a veziculei biliare pe cale laparoscopică sau clasică (deschisă);

– medicamente cu rol de dezintegrare a calculilor biliari ce necesită administrare îndelungată, fiind în general indicate pacienților ce nu sunt candidați pentru intervenția chirurgicală.

Dr. Gabriela CANSCHI

Medic primar chirurgie generală

Spitalul Clinic CF Iaşi